Fitoterapia



Fitoterapia



În cadrul abordării holistice pe care am adoptat-o la centrul nostru şi care presupune o colaborare cât mai strânsă cu multe dintre terapiile complementare, nu puteau să lipsească plantele medicinale.

Din cele mai vechi timpuri şi până astăzi, meşteşugul vindecării suferinţelor umane nu s-a putut despărţi de plantele medicinale. Până în urmă cu un veac, aproape toate “leacurile” folosite de om erau de origine vegetală.

Vechile civilizaţii umane şi-au adus fiecare, contribuţia la cunoaşterea şi utilizarea unui număr tot mai mare de plante medicinale. Numeroşi învăţaţi antici şi din evul mediu au cunoscut şi au consemnat în scrierile lor însuşirile medicinale şi modul de utilizare a numeroase plante.

Locuitorii din timpurile străvechi moşteneau experienţa înaintaşilor lor, o îmbogăţeau cu propriile lor descoperiri şi transmiteau, la rândul lor, urmaşilor, cunoştiinţele referitoare la plantele binefăcătoare şi la virtutile lor, pe care noi astăzi le numim principii active.

Pentru clienţii noştri şi pentru toţi cei interesaţi, punem la dispoziţie o gamă diversă de produse fitoterapeutice sub forma cea mai simplă de preparare şi administrare: infuzii, decocturi, macerate, unguente, siropuri şi soluţii hidroalcoolice.

Plantele sunt culese din flora spontană a Munţilor Apuseni sau sunt obţinute din cultura proprie, îngrijite, uscate şi preparate cu cea mai mare grijă şi cu mult suflet.


Cosmin Fericean

Fitoterapeut

Poienii de Jos, jud Bihor

http://plantemedicinalebihor.ro/

tel: 0741 730 865